LPF pregătește schimbări majore din sezonul următor. Deciziile implică în mod direct cluburile

LPF pregătește schimbări majore din sezonul următor. Deciziile implică în mod direct cluburile
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Bivolaru, directorul general al FC Viitorul, spune că LPF va introduce, din sezonul viitor, câteva prevederi prin care anumite cluburi vor avea de suferit. Mai exact, echipele care nu vor rezolva problemele cu încălzirea gazonului vor fi sancționate dacă nu-și echipează terenul cu sistem de încălzire.

Eu am fost acum câteva zile la Ligă și, cu ocazia vizitei, am aflat în premieră despre inițativele pe care Liga intenționează să le pună în aplicare din sezonul următor. Unele dintre ele se leagă și de solicitările noastre și ale mai multor cluburi. Este povestea care apare an de an legată de terenurile de joc. Știm toți că sunt stadioane fără încălzire, există stadioane a căror încălzire nu e pornită sau e pornita doar în ajunul meciului. Și, din fericire, mai există și altele și dorința, așa cum e și aici, la Mediaș, și la noi, de a oferi jucătorilor ce trebuie să fie o normalitate. Un câmp de joc bun care să permită atât lor, cât și spectatorilor și telespectatorilor să vadă un spectacol„, a declarat Cristi Bivolaru pentru Telekom Sport.

O altă schimbare pe care vor să o aducă oficialii Ligii, este legată de protejarea fotbaliștilor care nu-și primesc salariile. Cluburile care nu-și plătesc jucătorii pentru o perioadă de timp, vor primi mai puțini bani din drepturile tv. LPF va redirecționa suma necesară acoperirii salariilor în conturile angajaților.

Fiecare club să își declare bugetul înainte de începerea sezonului. Să demonstreze capacitatea de a realiza bugetul respectiv, pentru că altfel intrăm în niște situații extrem de delicate. Din ce știu eu, Liga vrea să meargă până acolo să rețină bani cluburilor ce le revin din drepturile tv, pentru a securiza salariile, pentru a securiza alte cheltuieli pe care cluburile au obligația să le facă. E o soluție extremă, dar cred că liga trebuie să ajungă la această soluție extremă pentru a se întâmpla ce trebuie să se întâmple„, a încheiat oficialul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×